Conţinut

• Pași

Japoneza este o limbă complexă în sine și poate părea și mai dificilă pentru occidentali. Pronunția este unul dintre cele mai dificile aspecte, dar poate fi stăpânită dacă studiați câte o silabă la un moment dat. În acest articol, vă vom învăța pronunția corectă a tuturor cuvintelor japoneze echivalente cu „sora”.

Pași

1. 

   Aflați diferitele cuvinte pentru „soră” în japoneză. Dedicăm un capitol mai jos pentru fiecare.

Partea 1 din 6: „Onēsama”: „sora mai mare” (foarte cordială)

1. 

   
   
   Aflați cel mai respectabil cuvânt pentru „sora mai mare”. Deoarece transmite atâta seriozitate, „onēsama” nu este folosit în viața de zi cu zi. Folosește-l atunci când vrei să-ți ceri scuze pentru o infracțiune gravă sau să arăți admirație pentru sora ta mai mare sau dacă îți place să fii extrem de politicos în orice moment.

2. 

   Demontează cuvântul. Are elemente care trebuie studiate separat. Honorificii (sufixe care indică statutul și respectul) sunt un aspect important al japonezei și ar trebui înțelese de toți cei care doresc să vorbească limba.
   • „O-”: prefix care indică respectul. Este opțional în alte variante de „soră”, dar trebuie folosit în „onēsama”, pentru că ...
   • „-Sama” este sufixul care indică cel mai înalt grad de reverență în japoneză. Subliniază inferioritatea vorbitorului în raport cu interlocutorul sau la care se referă. În traduceri, acest sufix cu două genuri este tradus în mod obișnuit ca „domn” sau „doamnă”.
   • Excluderea prefixului „o-” și menținerea „-sama” ar sugera distanță. Ar fi ca și cum ai numi-o pe sora ta „Alteța ta”.
   • „-Ne-” și „-nē-” sunt elemente găsite în toți termenii echivalenți cu „sora mai mare”.

3. 

   
   
   Pronunțați „o-” închis ca în „salut”. Este necesar să se pronunțe „o” într-un mod pur. Observați cum, în limba noastră vorbită, sunetul „o” tinde să curgă la „u” - ceva ce nu se întâmplă niciodată în japoneză.

4. 

   Elementul „-nē-” este puțin mai complicat. Semnul grafic al „e” indică o vocală dublă, pe care noii veniți în limbă tind să o abrevieze. În japoneză, pronunția vocalei duble constă din două silabe (un concept pe care vorbitorul unei limbi romanice poate avea dificultăți de înțelegere) și, prin urmare, sunetul trebuie să fie tras. Enunțați cuvântul pocnind degetele la fiecare silabă pentru a înțelege mai bine cum se pronunță.

5. 

   
   
   Pronunția „-sama” este mai simplă, probabil identică cu felul în care ți-ai imaginat-o. În japoneză, „a” se pronunță deschis, ca în „părinte”. Nu strică să ne amintim: evitați să lăsați vocala să se „contamineze”. Este un sunet scurt și abrupt: „sá-má”.

6. 

   Construiți din nou cuvântul și rostiți sunetele în ordine. În japoneză, inflexiunile sunt folosite foarte rar, deci nu ar trebui să subliniați nici o silabă. Pentru vorbitorul de portugheză, limba japoneză vorbită pare aproape monotonă.

Partea 2 din 6: „Onēsan” și „nēsan”: „sora mai mare” (cordial)

1. 

   Demontează cuvintele.
   • Datorită prefixului „o-”, „onēsan” este cel mai cordial dintre cele două.
   • „-San” exprimă un anumit respect. Este folosit cu persoane din aceleași straturi sociale ca vorbitorul sau cu care nu are nicio intimitate.

2. 

   Pronunțați „o-” și „-nē-” așa cum este descris mai sus.

3. 

   Pronunță „-sa-”. „A” din această silabă este identică cu cea a „-sama”. Acesta este, de fapt, un aspect care facilitează foarte mult învățarea japonezei: cu unele rare excepții, sunetele vocale sunt întotdeauna consistente, nu variază de la un cuvânt la altul. Pronunția „n” mută în japoneză este identică cu cea a portughezei (ocazional, poate seamănă cu „m” mută).

4. 

   Construiți din nou cuvântul și rostiți sunetele în ordine.

Partea 3 din 6: „Onēchan” și „nēchan”: „mana” (informal; numai pentru surorile mai mari)

1. 

   Demontează cuvântul.
   • „-Chan” este onorific pentru femei, de cele mai multe ori. Este informal, prietenos și oarecum afectuos. Este utilizat de adulți cu copii mici sau de fete de vârstă școlară cu prieteni apropiați.
   • „O-” respectuos combinat cu „-chan” prietenos este un mod formal de exprimare a afecțiunii.

2. 

   Pronunță cuvântul. Pronunția elementelor „o-”, „-nē-” și „-n” a fost explicată mai sus. „Ch” în japoneză nu sună ca portughez. Are un sunet mai ocluziv, analog cu ceea ce am atribui „tch”.

3. 

   Asamblați din nou cuvântul și spuneți sunetele în ordine.

Partea 4 din 6: „Ane”: „sora mai mare”

1. 

   Aflați cuvântul. Este puțin diferit, prin faptul că cuvintele anterioare sunt vocative, adică forme de tratament pentru sora mai mare. „Ane”, la rândul său, este folosit atunci când individul dorește se referă sorei tale mai mari.
   • Observați că are elementul „-ne-” în comun cu cuvintele anterioare.

2. 

   Pronunția este identică cu cea predată anterior.

Partea 5 din 6: „Aneki”: „mana” (informal)

1. 

   Folosiți-l în interacțiuni foarte informale. Cuvântul este, de asemenea, argot pentru a se referi la o femeie membră a bandei tale de stradă, dar să lăsăm asta pentru altă dată.
   • Pronunția „ane-” este identică cu cea a cuvântului anterior.
   • Sunetul „ki” este identic cu cel al „qui” în portugheză. Nu trageți vocala: sunetul trebuie să fie scurt, așa cum am discutat mai devreme.

2. 

   Construiește din nou cuvântul. Spune „aneki”.

Partea 6 din 6: „Imōto”: „sora mai mică”

1. 

   „Imōto” înseamnă „sora mai mică”. În Japonia, oamenii tind să-și numească frații mai mici pe nume, renunțând la nevoia de atâtea cuvinte pentru „sora mai mică”.
   • Nu puneți mesaje onorifice („-chan” sau „-kun”, de exemplu) la sfârșitul cuvântului. Honorificii exprimă condescendența atunci când sunt folosiți împreună cu cuvântul „imōto”.
   • Includeți „-san” pentru a vă referi la sora mai mică a altcuiva.
   • Amintiți-vă că semnul grafic din „-ō-” indică o vocală dublă și, prin urmare, sunetul trebuie dublat, ca în „nē”.
   • „I” și „o” se pronunță așa cum s-a explicat mai sus. Sunetul „m” și „t” este identic cu cel al portughezei.

2. 

   Construiește din nou cuvântul.